Blogul junioarei

pentru că încă nu pot sa scriu, din când în când o să rog fie pe mami, fie pe tati să pună câte o fotografie să vedeţi ce mai fac

Nana Iina >:D<

Pentru că nu m-am bucurat destul când am auzit că vii. Nu am fost decât mai fericit decat credeam ca pot sa fiu. Și mi-am strigat bucuria in stanga si in dreapta, iar cel mai tare am strigat-o în mine. Pentru că nu am fost destul de senin. Pentru că nu am învățat să plutesc cu totul. Pentru că am pierdut fie și numai o clipa gândindu-mă dacă o să fie bine. Când de fapt este bine, și nu are cum să fie decât mai bine alături de tine. Pentru acea clipă iartă-mă. Am învățat de la toți oamenii pe care i-am pierdut că o clipă e prea mult. E un timp pe care nu ni-l permitem atunci când iubim. Cine sunt eu să îți răpesc fie și acea clipă? Nu, nu e o scuză faptul că și grija aceea tot din dragoste se naște. Ai ales să vii acum, deci ai făcut bine. Îți promit să te iubesc de o mie de ori mai mult în prima clipă când te voi vedea. Iar apoi, de încă o mie în plus într-a doua. Dacă ajută cu ceva, acum știu. Și în fiecare clipă nu fac decât să învăț de la mine că, fără ca măcar să îmi dau seama, te iubesc deja mai mult decât în cea dinaintea ei.

Cu drag, Tati.

Hai să stabilim ceva. Să ne imaginăm că vin să vă vizitez. O să vă bucuraţi, o să vă pregătiţi să mă primiţi frumos, o să vă entuziasmaţi ş.a.m.d.

Ei, ce-ar fi ca imediat ce intru pe uşă să vă pun să îmi arătaţi ce aveţi între picioare? Sincer, voi ce ați face în locul meu?

Aşa că să nu vă miraţi că şi acum, la 25 de săptămâni, am ţinut picioarele strânse la ecograf. Vă fac cu mâna, vă arăt picioruşele, vă şi zâmbesc pe la minutul 2. Despre restul mai vorbim în decembrie.

Am fost azi la circ si mi-am facut si o poza cu ursul (mascota lor). Va fac cu mana - undeva in dreapta, jos, daca va uitati atenti. Foarte atenti.

pe mami şi tati îi cheamă la fel. Poze, în curând pe blogul lui tati.

Mami a lipit pe perete un calendar pe care scrie ce se mai întâmplă cu noi (cu mine şi cu ea) zi de zi. Şi vreau să vă spun că începând de ieri am inimă. Adică organul acela care e scuza tuturor trăirilor noastre. Puls aveam de ceva vreme, dar inima e ceva nou. Sigur nu e uşor să ai inimă. Responsabilitatea e mai mare. Eşti din ce în ce mai om, cu tot ce presupune asta.

Inimioara mea împlineşte, deci, o zi, ceea ce e insuficient pentru a mă face să înţeleg de ce tati o cântă aşa. Până acum inima era sunetul acela care se aude din ce în ce mai rapid, ritmic, atunci când mami se gândeşte la mine. Chiar mai puternic, atunci când tati vine să îmi vorbească. Şi foarte, foarte puternic, la unison, atunci când mă aşteaptă amândoi nerăbdători.

Toţi artiştii cântă inima ca pe un lucru care îi face să sufere. Pentru mine până acum nu a însemnat decât căldură şi dragoste. Uite de asta cred eu că ar fi bine dacă am rămâne toţi copii. De dragul inimii.

Pe mine nu m-a întrebat nimeni, dar se pare că mi s-a pregătit ceva. Am deja un nume, deşi nu am unde să îl trec. Nu oficial, oricum, aşa că l-am scris în titlul blogului, să ştiţi cu cine aveţi de-a face. Adevărul e că ai mei au avut de luat o decizie importantă. Nu aş vrea să fi fost în locul lor. Numele te urmăreşte toată viaţa. Adică dacă nu eşti atent, te trezeşti că te cheamă Honorius, sau William Brânză, ori Marghioala sau Stejărel. Nu e ca şi cum ai putea să faci prea multe. Poţi să dai cu piciorul, când îţi creşte, mama o să vomite mai mult, dar dacă nu e suficient de perspicace nu te alegi decât cu nişte suc gastric.

Unii părinţi sunt pur şi simplu inconştinenţi, pun numele copilului uitând pe mâna cui îşi lasă somnul pentru un an sau doi. Mai există o formă de protest, pe care tati a aplicat-o eficient la botez, şi de care nici Cezar (frăţiorul lui mami) nu e străin. Dar nu am vârsta necesară pentru a putea vorbi despre asta. Aşa că revin la nume.

Până să ajungă la Andrei-Lucian, respectiv Maria Teodora, ai mei au făcut liste de nume şi au aplicat metoda eliminării succesive pe diferite criterii: unele nu sună bine, altele nu se mai poartă, altele – dimpotrivă – se poartă, doar că de către persoane nepotrivite.

Probabil ştiţi că materialul genetic este deja stabilit cam din prima jumătate de oră, aşa că aş putea să vă spun (şi să le spun) numele exact pe care îl voi purta, dar care ar mai fi farmecul?

O lună şi 22 de zile

Din câte am înţeles, încă dinainte de a veni eu, la mine acasă era plin de jucării şi desene animate, aşa că nu e greu de înţeles de ce mi-am ales locul ăsta. În afară de jucării şi desene animate, locul ăsta e plin de cărţi, aşa că a trebuit să iau repede măsuri, să se vadă cine e aici şeful. Şi am trecut la treabă:

noile lecturi

In your face, Dilema Veche! Revista Mami e viitorul. Ce-ai zis, tati? Esquire? S-o crezi tu. Poate ai vrut să spui Super Bebe. Trebuie să citiţi lucruri importante, să fiţi pregătiţi, nu prostii. Liiceanu? Mă faceţi să râd. Nu are nici o şansă în faţa marii opere Pupici pupici.

Preferatul meu e titlul ăsta:

Dacă mai aveţi vreo sugestie, nu ezitaţi să lăsaţi un comentariu, şi am eu grijă să îl citească mami sau tati.